De ceva vreme, pe scena politica romaneasca s-au tot iscat neterminate discutii pe tema sistemului electoral. Pare-se, in opinia unor politicieni romani, sistemul reprezentarii proportionale ar fi perimat, depasit si ineficient in contextul democratiei actuale. In aceasta situatie, alternativa oferita nu poate fi alta decat cea a scrutinului majoritar uninominal cu doua tururi de scrutin. Poporul, extaziat de aceasta propunere, de himera unei viitoare responsabilizari a demnitarilor alesi, a sarit cu capul inainte, acordand suport nelimitat acestei modalitati electorale. Totusi, cat s-a inteles oare la nivelul populatiei largi in legatura cu aceasta?
In primul rand, se poate ridica chestiunea tribalizarii, provincializarii marunte a votului. Intr-adevar, trebuie sa admitem ca reprezentativitatea la nivel de circumscriptie elimina anumite practici deplorabile precum “parasutismul” politic (plasarea unui candidat de la Centru, in teritoriu … da, exact, Dandanache), insa se favorizeaza ceea ce eu indraznesc sa numesc “ruralizarea” Parlamentului. Ce inseamna acest fapt, propriu-zis? Nimic altceva decat ca teritoriul unui judet, de pilda, va fi impartit in N mini-circumscriptii, in care fiecare orasel mai mare, laolalta cu cateva comune si catune, isi va trimite propriul deputat, respectiv senator in Parlament (precizez ca in sistemul romanesc, un deputat reprezinta 70 000 cetateni, iar un senator 160 000). Ca exercitiu, incercati sa va imaginati in cate moduri se vor putea cumpara voturile in aceste zone …
Din punct de vedere al eficientei votului, se prevede o victorie. In conditiile votului uninominal, in mod cert ca in Parlament se va forma o majoritate stabila si omogena. Totusi, e greu de apreciat daca acest fapt este unul pozitiv sau nu. Ca o prima consecinta negativa s-ar putea observa sub-reprezentarea unei ample categorii din populatie, avand in vedere ca partidele politice nu vor mai primi o cota-parte proportionala din voturile cumulate, ci mandatele vor fi impartite in baza principiului “the winner takes all”. Totodata, in acest fel, se incurajeaza bipolarizarea, respectiv bipartidismul, vietii politice, eliminand din start sansele oricarui partid aflat in stare incipienta de a accede in Parlament. In aceasta linie de gandire se poate observa concluzia profesorului Deleanu: “Eficacitatea scrutinului majoritar nu poate disimula artificialitatea si injustetea acestuia, cultivand chiar un gen de imperialism sau o matematica stupefianta: 50,01% din voturi = 100%; 49,99%= 0″. O realitate izbitoare, insa uneori necesara daca se pune problema functionarii normale si decente a unui stat, functionare care se poate asigura doar in conditiile unei majoritati parlamentare ce ar putea pune capat galcevelor de neoprit intre zeci si zeci de partide si factiuni minore.
Unul dintre pericolele acestui sistem se regaseste si in modul in care impartirea circumscriptiilor se poate realiza … in functie de interesul celor care le partajeaza. De pilda, o enclava a unui partid rival poate fi franta in mai multe bucati si alipita la alte enclave ale propriului partid, astfel incat votul “enclavei” rivale sa fie transformat intr-unul inutil. Totusi, aici apar si punctele extrem de bune ale sistemului uninominal: posibilitatea tragerii la raspundere a demnitarilor alesi in zona cu pricina, respectiv sanctionarea lor prin neacordarea votului in viitor.
Trebuie sa recunoastem ca sistemul propus are atat puncte tari, cat si slabe. Depinde, la urma urmei, de fiecare individ sa cumpaneasca intre acestea si sa voteze dupa cum ii dicteaza constiinta. Asadar, la urne, compatrioti!
Ce zic cetitorii