Recunosc faptul că, în domeniul literar, nu am avut absolut niciodată vreo fascinație sau predilecție către zona feminină a acestui spectru. Moralitatea ieftină a unei George Sand, inepția surorilor Bronte, kitschurile pseudo-gotice realizate de Mary Shelley, sentimentalismele ieftine ale Gabrielei Mistral (al cărei singur merit poate fi regăsit în admirația ei pentru D’Annunzio), exasperantele fleacuri ale Hortensiei Papadat-Bengescu sau tortura epică a Gabrielei Adameșteanu mi-au repugnat mereu, determinând deseori un misoginism livresc marginal să iasă mereu la suprafață, cu un orgoliu demn de Julius Evola.
După ce de nenumărate ori am promis că nu voi pune cu ușurință din nou mâna pe un volum scris de o autoare – fie ea cât de celebră sau apreciată -, cărțuliile lui Nothomb au fost o lectură pur impulsivă. Probabil că asemănarea forțată ce a fost trasată între ea și Michel Houellebecq de niște critici prea puțin critici și exaltați de orice mâzgălitură provenită din altă zonă decât cea „patriarhal-fascisto-opresivă” a fost unul dintre motivele pentru care am încercat să o citesc.
Bineînțeles, stilul scriitoarei nu este unul prost, dar nici unul strălucit. Tonul ironic este tras de păr, fiind un fel de Beigbeder cu jumătate de normă, sexualitatea nu este nicidecum explorată, iar profunzimea viziunii îi lipsește cu desăvârșire. În esență, Nothomb realizează o literatură a plictisului, preocupată de detalii mărunte (însă nu suficient de mărunte), de firuri epice sărăcite care nici măcăr nu evidențiază zbateri furibunde ale personajelor sau descrieri grandioase. În cele din urmă, cititorul poate găsi în cărțuliile acesteia (despre care criticii, vai!, ne anunță cu mândrie că apar anual și intră în „topuri”) o mediocritate calmă, antrenată de frustrările unei domnișoare care eșuează până și în a fi conformă cu „extravaganța” de duzină atât de caracteristică scriitorilor de limbă franceză. Nerecomandată.
P.S.: scuzele mele de rigoare vis-a-vis de literatura feminină se cuvin distinsei Elizabeth Barrett Browning și divinei Sappho …
Nimic nou, coane?