Death Fest – editia I

Intr-adevar. Da. Stiu ca nu ati auzit de scena metalelor grele originare din Oradea. Prea la vest, prea la nord, prea la periferia traseului obisnuit al turistului muzical invesmantat in piele si tatuat subversiv. In ciuda faptului ca putine trupe au reusit sa depaseasca stadiul de zdranganit de garaj (iar cele care au facut-o, au ajuns sa cante muzichii dubioase, prin tari indepartate), nu se poate ignora faptul ca de cativa ani in acest oras au aparut o seama de formatii care merita ascultate, formatii care au spart bariera calitativa a scenei de underground.

Minunea minunilor, publicul oradean amator de metale intunecate si morbide – intre noi fie vorba, public cvasi-inexistent – a avut prilejul anul acesta de a fi martor la doua evenimente muzicale de invidiat. Prima aparitie a fost aceea a baietilor de la Negura Bunget, ceva mai devreme, iar acum -pe 11 iulie- a avut loc prima editie a Death Fest. Nefiind prezent la cel dintai concert, imi voi permite sa remarc doar calitatea evenimentului organizat de Ribcage Production.

Inarmat cu multa rabdare, blazat preventiv si neasteptand mare lucru de la sonorizarea incropita la Festival, am intrat in Casa de Cultura Arlus pe primele acorduri ale baietilor de la Loudrage. Am fost surprins intr-un mod uimitor. Cheltuiala organizatorilor de la Ribcage cu echipamentul si setarile de sunet a dat roade. Extrem de mult deasupra asteptarilor mele, sonorizarea a fost aproape impecabila, exceptand acustica dificila a salii (element neimputabil organizatorilor). Locatia s-a dovedit destul de mare, numai buna pentru o sesiune intensa de zbuciumari, sarituri si scuturari din cap. Publicul s-a strans incet, incet, fara a intruni totusi un numar satisfacator. Este greu de inteles care a fost motivul, avand in vedere ca pretul de 10 lei a fost mai mult decat acceptabil, iar trupele merita niste ascultatori in numar cel putin cvadruplu fata de cel care s-a regasit acum.

Primii care au cantat au fost baietii de la Loudrage. Marturisesc ca prima oara cand i-am ascultat (in deschidere la Grimegod, in Cluj-Napoca) nu m-au impresionat in mod deosebit. Insa prestatia din Oradea a fost impecabila. Cu amuzamentul tipic si accentul ardelenesc savuros al vocalistului, se poate spune ca Loudrage -cu al lor “groovy death metal”- au intrat in topul preferintelor mele live, de pe plaiuri mioritice. Totodata, dupa cateva beri ingurgitate, faptul ca solistul a inceput sa cante intins pe scena (datorita unui carcel) mi-a parut genial la nivel simbolic … dar asta e o alta poveste.

In continuare, Spiritual Ravishment au aparut pe scena. Pot spune ca am avut ocazia sa urmaresc evolutia acestei trupe inca de la inceputurile ei.  De vreo cativa ani, datorita prieteniei dintre mine si chitaristul lor, am putut sa ascult majoritatea pieselor inainte de a fi finisate, inainte de a fi inregistrate sau macar dezvoltate conceptual. In mod normal, la trupele din aria black-death progresul este unul extrem de lent, luandu-le aproape un deceniu pentru a ajunge sa depaseasca faza zdranganitului cacofonic si a suna decent. Totusi, in cazul Spiritual Ravishment, am certitudinea ca evolutia a fost una fulguranta, reusind in prezent sa fie capabili de a imparti scena cu absolut orice trupa din tara.

Avand patru productii la active, dintre care doua Demo-uri (in 2001 si 2002) si doua EP-uri (“As the Bonds of Flesh Are Broken” in 2006 si “And when the Earth will claim your limbs, then shall you trully dance” in 2007), stilul trupei a trecut printr-o serie de metamorfoze graduale, abordand in perioada de inceput un black metal destul de haotic ce a fost rafinat treptat pana la tangenta unui sunet destul de tehnic si precis. In prezent, Spiritual Ravishment poate fi definita drept o trupa de death metal cu o rezonanta tipic europeana, stil ce frange din inflexibilitatea si rigiditatea death metal-ului clasic. Totodata, la nivel conceptual, formatia a reusit cu brio in a depasi teribilismul ce caracterizeaza majoritatea trupelor autohtone, impingand dezvoltarea lirica pana la atingerea unui standard ridicat.

Asadar, dupa ce Loudrage au parasit scena in uralele publicului, Spiritual Ravishment si-au facut aparitia. Inca de la prima melodie, publicul oradean si-a aratat sustinerea fata de prestatia impecabila a trupei. Headbang, pogo, tacam complet. Fiecare piesa a fost interpretata cu maximum de seriozitate, desi emotia era vizibila, la inceput, pe fiecare dintre membrii trupei.

Dupa cateva minute de incalzire, Spiritual Ravishment au devastat -la propriu si la figurat- sala de concert. Cu o prezenta scenica excelenta, atat Sebi (solistul), cat si Lorand (bassistul) au sarit jos de pe scena in mijlocul publicului, continuand sa cante acolo pentru o perioada scurta de timp. Andrei (chitaristul) a facut de asemenea o treaba fabuloasa, antrenand tot publicul cu riff-urile si solo-urile sale distrugatoare de chitara. Nici nu mai incape in discutie faptul ca Ali Said (tobosarul) a facut sa vibreze intreaga locatie. Pe scurt, dar mai ales pe lung, reprezentatia baietilor a fost mult peste asteptari (pentru care, de la inceput, stabilisem o cota inalta), dovedind ca pot face fata oricarei trupe autohtone similare.

Bineinteles, Spiritual Ravishment nu au putut parasi scena cu una, cu doua. De doua ori s-a cerut bis, iar acesta a fost acordat fara prea mari poticneli. Atmosfera creata de ei m-a facut sa ma gandesc indelung, dupa terminarea concertului, care au fost de facto adevaratii headliner-i ai Festivalului. Si inca am dubii serioase ca Neochrome au reusit sa se ridice prin ceva deasupra etalonului stabilit de baietii de la Spiritual Ravishment.

Bineinteles, in scurt timp, maghiarii de la Neochrome au urcat la randul lor pe scena. Tehnicitatea si experienta si-au spus cuvantul inca de la inceput. Cantand melodii atat de pe vechile, cat si de pe noile lor albume, deatherii de la Neochrome au facut pe placul publicului, interpretand doua melodii arhicunoscute in sfera metalelor extreme: Mayhem – The Freezing Moon si Emperor – I am the Black Wizards. E inutil sa mai mentionez satisfactia publicului la auzul acestor piese devenite legende. Astfel, culminand prin reprezentatia celor de la Neochrome, Festivalul s-a apropiat incet incet de sfarsit, lasand publicul doritor de o noua editie. Organizatorii de la Ribcage Production preconizeaza ca e posibila o reiterare a Festivalului in cursul toamnei.

Per ansamblu, pot garanta ca a fost un concert mai mult decat reusit, dovedind ca Oradea este pregatita sa intre in circuitul scenei nationale de metal si ca trupele locale pot, cu usurinta, sa surclaseze multe altele. Tot asa … si la mai mare! Felicitari, baieti!