Pre-cuvantare: Incepand de astazi, intentionez a publica o serie de scriituri a caror idee am avut-o cu mult timp in urma. Initial, aceasta razvratire cvasi-poetica, dar care esueaza in a fi lirica, trebuia sa se structureze sub forma unui “tratat” coerent, sistemic. Nu a durat mult sa aflu ca durerea muta ce insoteste fiinta alienata in aceasta lume (post)moderna nu se poate intrupa coerent, logic, rigid si rational. Angoasa nu se poate manifesta decat frant, neinlantuit, fragmentat, haotic si sfasietor. Acest tratat e un Strigat. E Strigatul de care vorbeam la inceputuri, cand deschideam primul articol in acest balci internautic. Ramane de vazut daca Strigatul are si ecou, daca Strigatul poate rezona cu alte fiinte .
Mizantropul – aceasta grandioasa fiinta tragica ce-si poarta blestemul prin piete si ulite pustii, prin vamile lumii perceptive. Exilat in concret, a abdicat din dezgust fata de Vid la o conditie de muritor nevolnic doar pentru a pastra necontenit in Sine nostalgia sfasietoare a Absolutului renegat.
Cazut, decazut ca un inger din trufia-i in acest Iad uman, Mizantropul ajunge sa urasca orice semn de viata, orice farama de vitalitate ce se infiripa in Universul sterp … se uraste pe sine insusi cu toata dragostea de care e capabil. Prea mandru pentru a abdica din nou, isi administreaza neintrerupt purgative metafizice pentru ca viscerele sa nu se revolte decisiv impotriva sa si a lumii care il condamna la dispret.
Urand cu toata iubirea, el isi prelinge fierea preaamara in intregul Kosmos, in cautarea unui ultim spasm eschatologic, un Apocalips al firii … al sau. Razbunarea unui Prometeu scarbit de oameni.
Mai mai de ce te tot ascunzi tu dupa filozoful liberal si dupa epistemologul anti modern?Aci se vede clar adevarata ti vocatie.Geometrizator de efemeritati si decelator de subtilitati metafizice.))O vacanta cat mai agreabila n continuare.
Ma ascund dupa sus-numitii pentru ca sunt un carcotas. Ma voi gandi la ceea ce ai zis despre “vocatia” mea … s-ar putea sa nu te fi inselat chiar deloc
O vacanta placuta si tie.
Vacnţă plăcută, flăcăi !!!
Multumim
Dinolo de ironiile din text, totuşi, e un adevăr faptul că starea de angoasă nu e invenţie metafizică şi un mizantrop (mai puţin unul care face valuri pentru autoafirmare) realmente işi trăieşte exilul (mai mult sau mai puţin subiect de analiză pentru psihiatrie/psihanaliză).
Cred că independent de epocă, mediu,(poate chiar independent de educaţie), momentul angoasei e unul haotic, iar capacitatea lucidă de a privi “fragmentele” de “acolo” de unde totul e posibil e socotită de cele mai multe ori – mult superficial – incoerenţă şi lipsă de logică.
În fine, probabil nu mi-e clară ideea textului – zeflemitor, cred.
Din conexiunile (cunoştinţele nu mi-s prea vaste) pe care am reuşit să le fac, înţeleg că o anume epocă trebuie (?!) să adopte o anume “modă” culturală. În cazul ăsta, cred, angoasatul/mizantropul e cel care “se urăşte pe sine însuşi cu toată dragostea” pentru sine însuşi. Ceea ce nu e aderare la un curent, ceea ce real e angoasă nu cred că face subiect de zeflemea pentru nici o perspectivă – fie ea una politică sau filosofică sau psihologică.
Imi pare rau daca asta ai inteles, dar acesta este chiar unul dintre (foarte) putinele texte in care ma abtin sa ironizez ceva sau pe cineva.
Cat despre ceea ce sustii cu tarie si dezinvoltura privitor la imposibilitatea si indezirabilitatea pamfletului la adresa angoasei, cred ca te inseli. Nietzsche realiza o minunata ironie alegorica la adresa tragismului si sfasierii expuse de romantici.
Dar, ma vad obligat sa subliniez din nou, scriitura de fata nu constituia o ironie pe seama angoasei, ci tocmai o constatare ulterioara, nascuta pe fondul unui asemenea simtamant …
E drept, nu ţi-am înţeles prea bine poziţia şi mă pripisem – îmi pare rău.
Referitor la dezinvoltura despre care spui: nu susţin imosibilitatea pamfletizării angoasei, ci exprim dezacordul cu o astfel de atitudine. Drept, o atitudine ironică e în măsură să “anestezieze” (dacă nu chiar să “vindece”). Diferenţa pe care o fac aici are în vedere acea reacţie ironică întemeiată pe frustrări. Aşa cum văd lucrurile, a zeflemi pe marginea angoasei e foarte posibil: sau cu efect – nepropus – “curativ” sau din cauza frustrărilor.
Repet (la o primă lectură), nu îmi fusese clară ideea şi poziţia textului faţă de hăul angoasei.
pisha-m-as pe etichetele voastre… e gresit sa etichetezi loomea, chiar si pe tine. denota aroganta si prejudecata
TU te abtii sa ironizezi pe cineva? atunci de ce ironizezi comunitatea gay?
ipocrit(o)
si daca chiar vrei o eticheta, postul pe care tocmai l-am citit spune ca esti “emo in denial”
OMG parca erai anti emoist…
sa urasca orice semn de viata, orice farama de vitalitate ce se infiripa in Universul sterp … se uraste pe sine insusi cu toata dragostea de care e capabil.
fah tu realizezi ca asta zic si emoistii nu? =))
Incoerent dar cu adresa. Poate autorul se vrea ori se crede un miz-antropos, sau un mis-antropos.
[...] A se vedea si: Tratat de suicid intelectual (I) – Mizantropul [...]