Irving Kristol, neoconul lu’ Trotsky

Seria politichiei pe tema neoconservatorilor islamofobi, eurodispretuitori si globalisto-atlantofilo-frustrato-belicosi continua. Ce avem pe ordinea de zi? Nimic mai mult sau mai putin decat o scurta perspectiva in teritoriul “inaimic”, mai precis o analiza a doctrinarilor neocon. Si da, dragii mei, oricat de surprinzator ar fi, domnii acestia capitalisto-liberalo-frenetici au o dogma, au dogmatici si preoti propovaduitori ai crezului schimbator de geopolitica.

Un dosar aparte poate fi observat in cazul celui care a ajuns sa fie numit “the godfather of neoconservatism”, Irving Kristol. Teoretician politic cu un traseu extrem de curios, Kristol a evoluat din anii ’40 cand se declara un vajnic marxist de filierea trotskyista la o specie ciudata de hibrid avorton al liberalismului economic combinat cu un fel de pseudo-conservatorism si unele politici socialiste, id est neoconservatorismul. Membru cu cadre vechi in marxismul utopic al lui Trotsky, Kristol a fost un demn membru al celei de-a Patra Internationale, la care si-a declarat cu mandrie apartenenta (si asta se intampla chiar si in 1983, retroactiv). Chestiunea aceasta ne face sa ne intrebam daca “anti-comunismul” neoconilor aderenti la doctrina lui Kristol era cu adevarat anti-comunist sau doar anti-sovietic? In sine, poate ca tov. Kristol, brav luptator pentru cauza rosie, in tinerete, nu a facut altceva sub mantaua neocon, decat sa reitereze opozitia trotskyista fata de sovietele post-leniniste … cine mai stie? Intortocheate sunt caile neoconservatorismului.

Mai tarziu, pare-se, corupt de catre sistemul parazitar burghezo-capitalist (ma gandesc ca in termenii acestia ar fi pus un trotskyist problema) si bunastarea aferenta lui, a ajuns nu mai departe de conservatorismul american. Da, realizez ca e paradoxal sa alaturam cei doi termeni, insa situatia o cere. Ceea ce a iesit din pixul marelui guru neocon a fost o doctrina oarecum originala, in sensul ca nimeni nu se gandise pana la el ca un asemenea cocktail doctrinar poate fi aplicabil, ori macar de bun-simt. Nu e nici o mirare ca autenticii conservatori, cei din Lumea Veche, au fost de-a dreptul oripilati la vederea unei astfel de pervertiri a notiunii de “conservatorism”. Legitim, probabil ca ei se intrebau ce poate fi conservator intr-un regim care pune accentul pe exportul de democratie cvasi-liberala in intreaga lume, pe globalizarea socio-politico-economica a planetei, avand in vedere ca cea mai pura dogma conservatoare clasica sublinia nevoia fiecarei culturi si civilizatii de a-si gandi propriul sistem de guvernamant in proprii termeni, in propriile valori si exprimandu-si neincrederea fata de orice elan universalist. Iata ce spune si tovarasul Kristol:

“That this new conservative politics is distinctly American is beyond doubt. There is nothing like neoconservatism in Europe, and most European conservatives are highly skeptical of its legitimacy. The fact that conservatism in the United States is so much healthier than in Europe, so much more politically effective, surely has something to do with the existence of neoconservatism. But Europeans, who think it absurd to look to the United States for lessons in political innovation, resolutely refuse to consider this possibility.”

Totodata, foarte interesant din punct de vedere al ascendentei marxiste a lui Kristol este paradigma determinismului economic, a materialismului pecuniar ce ajunge sa domine intreaga viata social-politica a individului in raport cu lumea. Ce sustine el? Ca orice marxist travestit in capitalist, domnia-sa nu poate scapa de vechile naravuri si plaseaza economia in centrul spectrului doctrinar, considerand-o cauza a legitimarii unui sistem politic. Daca fostii sai prieteni marxisti foloseau socialismul pentru a legitima un sistem politic, Kristol foloseste capitalismul in acest sens. Ce putem observa? Cea mai crasa dovada de gandire non-conservatoare, mai precis plasarea factorului economic deasupra celui politic, etic, spiritual si comunitar. Iata ce graieste:

“It was only the prospect of economic growth in which everyone prospered, if not equally or simultaneously, that gave modern democracies their legitimacy and durability.”

Deasemenea, in cazul tovarasului Kristol se poate deduce faptul ca a mai mostenit o seama de asi din maneca rosie a lui Trotsky. In general, orice conservator e de acord cu o guvernare ferma din partea statului, insa se impune o larga descentralizare a acestuia in domeniul social, lasand o parte din autoritatea si puterea sa societatii ca atare ce se va conduce prin angrenarea sa in structuri (sau “plutoane” sociale cum le numea un teoretician) auto-constituite, pe cale naturala si fireasca. Din acest motiv, orice conservator autentic va privi nu doar cu neincredere, ci si cu un simt al alarmei cresterea puterii statului ca stat, marirea fortei sale in detrimentul autoritatii structurii organice a societatii. Mai degraba socialist, in aceasta privinta, Kristol se contureaza ca un prelat al cresterii puterii statului asupra societatii:

“Neocons do not feel that kind of alarm or anxiety about the growth of the state in the past century, seeing it as natural, indeed inevitable.”

Iar, spre final, drept o rosie (sic!) cireasa ideologica de pe tortul neoconservator, sa vedem cum legitimeaza tovarasul Kristol exportul de democratie, precum si interventionismul global in tarlaua altei natiuni. De fapt, daca ne gandim bine, aceasta goana neintrerupta pentru instaurarea democratiei mondiale are rezonanta “revolutiei permanente” pe care Trotsky o propunea pentru cauza marxista, sugerand ca proletariatul nu trebuie sa se limiteze in granitele nationale ale unei tari, ci sa realizeze o revolutie internationala, globala. In aceeasi linie de gandire, dar in alta directie, Kristol apare a postula o specie de “revolutie globala democratica”, daca stam sa analizam bine, ghidata nu de catre patria sovietica a proletariatului mondial, ci de Statele Unite:

“Finally, for a great power, the “national interest” is not a geographical term, except for fairly prosaic matters like trade and environmental regulation. A smaller nation might appropriately feel that its national interest begins and ends at its borders, so that its foreign policy is almost always in a defensive mode. A larger nation has more extensive interests. And large nations, whose identity is ideological, like the Soviet Union of yesteryear and the United States of today, inevitably have ideological interests in addition to more material concerns”.

Cu neoconservatori in fruntea celei mai puternice natiuni a lumii, la carma celei mai dotate si pregatite armate de pe glob, cu ei ca dirijori ai geopoliticii actuale, riscam nici mai mult, nici mai putin decat o noua “Noapte de Kristol” (sic!), un Kristol-Nacht in numele democratiei si al capitalismului.

P.S.: astept vajnici aparatori si scutieri ai politicii neocon care sa ma combata, intorcand-o ca la Ploiesti si enuntand ca ba e discreditare, ba minciuna, ba tov. Kristol s-a schimbat radical; ma simt, totodata, nevoit sa mentionez faptul ca articolul meu este redactat din punctul de vedere al dogmei conservatoare clasice, ai carei aderenti, in Europa, se intituleaza pur si simplu “conservatori”, iar in SUA “paleoconservatori” (aceasta denumire a aparut din nevoia de a disocia conservatorismul clasic de neoconservatorism); totodata, rog cititorul sa faca distinctia intre acest avorton american al conservatorismului, adica dogma neocon, si doctrina Revolutiei Conservatoare (prezenta in Republica de la Weimar) ce s-a autointitulat pentru foarte scurt timp “neoconservatorism” … cele doua impart prea putine elemente comune;