Una dintre erorile cele mai persistente ale individului modern este conceptia sa despre actul creator, despre scris. In viziunea modernista, scriitorul este un ins autonom, independent ce da frau liber pornirilor launtrice, personale pentru a zamisli o particica din ceea ce se numeste Arta. Astfel, scriitura sa ii apartine, din toate punctele de vedere, nefiind altceva decat transpunerea propriului eu in cuvinte frumos (?!) mestesugite. Nimic eronat, pana aici, daca avem in vedere simplul nivel profan al creatiei livresti. Totusi, punctul ce se impune a fi sesizat in acest context este veritabila reductio ad hominem a intregului gest creator, implinirea spuselor lui Protagoras ce il declara pe om drept “masura tuturor lucrurilor”, excluzand astfel din fasa virtualitatea oricarui plan supra-uman, supra-mundan.
Problema apare cand aceasta reductie la profan se infiripeaza in tezele moderniste ce trateaza textele sacre ale omenirii (fie Imnurile Vedice, Upanisadele si Bhagavat-Gita, Biblia sau Coranul, Tabula Smaragdina, Zoharul sau Sepher Yetsirah etc.). Modernistii, urmand pattern-ul conceptual al individualismului, considera ca aceste lucrari spirituale sunt pure creatii ale unei minti umane, inarmata cu inteligenta, cunostinte si rabdare. Nimic mai fals. Atunci cand un text sacru ia fiinta, el nu izvoraste din constiinta umana a celui care l-a redactat. Textul sacru a existat mereu inainte de a fi transpus in litere si sunete si va exista mereu dupa ce acestea vor fi incetat a fiinta. Prin insasi esenta sa, un text sacru este mai mult decat o scriitura. El este Divinul transpus in Cuvant, metamorfozat in fiintarea inteligibila, o legatura profunda in comunicarea om-sacralitate.
Textul sacru nu se naste in om si nu depinde de receptivitatea pe care omul o manifesta fata de el. Indiferent de cultura si religia in care se naste, textul sacru este o particularizare a Cuvantului universal, caci fiecare din variantele lui (i.e. Imnurile Vedice, Upanisadele si Bhagavat-Gita, Biblia sau Coranul, Tabula Smaragdina, Zoharul sau Sepher Yetsirah etc.) nu este altceva decat o reiterare a literei de foc in planul mundan, fiecare este o posibilitate de exprimare a Cuvantului, dar nu Cuvantul insusi, avand in vedere faptul ca bagajul logico-conceptual si lingvistic al omului este insuficient pentru a percepe Cuvantul in deplinatatea sa si faptul ca nici una dintre aceste variante nu isi poate postula superioritatea asupra celorlalte. Divinul se reveleaza pe Sine in diferite ipostaze, in diferite momente, in diferite locuri, dar mereu acelasi. Eludand mecanismul logic al fiintei umane, chiar in acelasi text, Sacrul va primi valente diferite in functie de cel care il recepteaza. Iata, de pilda, ce se zice in Liber AL vel Legis, capitolul III:
“63. The fool readeth this Book of the Law, and its comment; & he understandeth it not.
64. Let him come through the first ordeal, & it will be to him as silver.
65. Through the second, gold.
66. Through the third, stones of precious water.
67. Through the fourth, ultimate sparks of the intimate fire.”
Unde se naste, totusi, eroarea moderna in legatura cu textul sacru? Aceasta nu consta in faptul ca se percepe omul ca redactor al textului sacru, ci in faptul ca omul este vazut ca autor-creator al acestuia. In fapt (si in drept), omul nu este un scriitor in acest caz, ci un simplu scrib, caci el nu scrie, nu creeaza, ci noteaza. Divinul e cel care scrie, el se scrie, se transcrie pe Sine in textul sacru. Omul e doar scribul care transpune in modalitati umane Cuvantul auto-creator, e doar intermediarul care reactualizeaza in plan mundan litera de foc a Divinului. De aceea, nici un text in care Logosul prinde faptura nu poate fi, in esenta sa, respins sau atribuit conceptiei limitate a fiintei umane, caci nu omul, ci Zeul graieste. In acest fel, numai un text sacru isi poate aroga legitimitatea de a afirma propriu-i adevar nemijlocit, de a se sustine pe sine insusi: “Verum, sine mendacio, certum et verissimum” (“ Adevarat, fara minciuna, cert si cel mai adevarat “ – Tabula Smaragdina).
O alta neintelegere a modernilor se naste din faptul ca, pentru ei, cuvantul transpune o traire, un sentiment, altfel zis, individualizeaza, separa si delimiteaza, viziune oglindita si in perspectiva lor antropomorfica (i.e. un Zeu personal, actionand oarecum mimetic, in consonanta cu pornirile si dorintele umane) asupra ideii asimilate celei de “divinitate”. In conceptie sacra, Cuvantul, Logos-ul e agent al unificarii universale. Prin perceperea lui, se restabileste Unul primordial, perfectiunea si deplinatatea eterna, Divinul infinit. Prin mijlocirea Cuvantului, cel ce il asculta, fie el hindus, hermetic, pitagoreic, sufit, budist sau isihast, constata, simte si isi integreaza siesi faptul ca “Totul este Unu” (vechea deviza hermetica “En to Pan”), dupa cum spune si anticul Heraclit: “Listening not to me, but to the Logos, it is wise to agree that all things are one”. Astfel, textul sacru, mijlocitor particular al Logos-ului, insufla adeptului setea de Unitate, de transcendere in planul supra-uman si supra-mundan, de depasire limitelor sale.
Exista mai multe limbi in care sint dictate respectivele texte sau una singura si se traduce apoi in functie de cel care receptioneaza?
Sau cel care receprioneaza traduce ?! Cine o stii !
Si cine aude ? Numai alesii ?
PS Eu prefer sa vorbesc, pa linga R Franceza!
Trebuie sa apreciezi ca am citit aproape in totalitate discursul de mai sus desi a dsparit cu mult cle 500 de cuvinte la care ne-amintles.
Din punct de vedere traditional, exista cateva limbi care pot fi considerate sacre (precum sanskrita, aramaica, greaca etc.), dar nu limba este aici chestiunea importanta. Orice limba se dovedeste insuficienta in redarea Cuvantului, caci Logos-ul depaseste capacitatile de exprimare si de perceptie a simplei comunicari mundane. Pentru a percepe Cuvantul, o experienta mistica e necesara.
La temele serioase, precum e aceasta, ma tem ca e imposibil sa formulez mai scurt problematica in discutie.
“Mundan”, “mundane” sa inteleg ca are semnificatia de “omenesc”, “omeneste” ?
Vezi cit de departe ma duce capul?
Nu te mai cheama “Insurgiam” ?
Tocamai ma obisnuisem cu formularea, desi nu stiu ce insemna. M aduce cu gindul la fratuzescul “surgir”.
“Phosphoros”, mai degraba “Sulfuros”.
A propos, prin Creta a fost o limba numita Cretana cu mai multe feluri de scriere. Din scrierea Cretana liniara A, parca, se tragea scrierea noastra actuala.
Civilizatia cretana a fost distrusa de unul dintre cle mai mari cataclisme din istorie, o eruptie vulcanica care a scufundat aproape in intrgime una dintre insulele din vecinatate si este responsabila (dupa unii) de apele cu singe dintre plagile care au lovit Egiptul in timpul lui Moise.
Cuvantul “mundan” isi are radacina in latinescu “mundus, mundi”, care insemna “lume”. Astfel, sensul conferit de mine sintagmei “mundan” ar fi apropiat de “lumesc”.
Am schimbat Insurgiam fiindca dadea o idee gresita celor care il vedeau. Insurgiam este numele anti-blogului, iar nu “pseudonimul” meu. Insurgiam este conjugarea la viitor a verbului latinesc “insurgo, insurgere, insurrexi, insurrectum”, si inseamna “ma voi razvrati”. “Phosphoros” inseamna in greaca veche “aducatorul de lumina” si are anumite conotatii mitologice.
Limba aceea din Creta este limba Minoica sau Eteocretana. S-au descoperit trei feluri de scriere in Creta: lineara A, lineara B si hieroglifele cretane. Dintre acestea, numai lineara B a fost descifrata intru totul, incat se folosea pentru a redacta texte in limba Miceniana.
Ai dreptate in legatura cu eruptia vulcanica. Valurile seismice si restul efectelor eruptiei din Thira/Santorini au ravasit insula Creta. Totusi, se speculeaza ca au mai existat si alti factori care au dus la decaderea civilizatie minoice.
Iata de ce, la vremea mea, am preferat sa fac realul decit sa invat Latina. Prea multi “insurgo” si familia.
Mai stiu numai puer, pueri, pane,panem (oare).
Dar si “Sic transit gloria mundi”, “Hic Rodos, hic salta”, “Dura lex sed lex”. A si ce-mi place cel mai tare “Quod licet Jovis non licet bovis”.
Ai uitat “silva, silvae, la toamna tatae”.
Absolut perfect acest Cuvant de pe aceasta postare.
riliescu2000
Nu pricep, poate-mi traduci. Desi, s-ar putea sa fie un simplu joc de cuvinte pe care nu-l cunosc ( ce sa fac, mai am si eu limitele mele)
Si promit sa caut cum se calculeaza o integrala (definitia derivatei o stiu).
Ce semnificatie are integrala stiu: calculeaza aria de sub curba cu pricina. D-ai a fost creata de unii prin secolul 17-18. Destepti baietii..
Insurgiam,
“Ma voi razvrati” impotriva cui?
Pina una alta nu se vede decit intentia.
Cit despre Originea-Orignilor, abordarea este duala. Poti fi convins ca “La inceput a fost cuvintul” sau nu.
Din experienta de care dispun pot face, fara risul de a grsi prea mult (un p de 0.001), o singura afirmatie. Toate cunostintele actuale sunt insuficiente pentru a face o ipoteza sustenabila despre Inceput.
Ramine la latitudinea fiecaruia sa se intereseze de una sau de cealata dintre abordari.
Eu ma interesez mai mult de Big Bang si estimarea virstei Universului nostru (13-15 miliarde de ani depinde de modelul matematic folosit) si materia neagra (cam 80% din ce ne inconjoara la nivel extraterestru) si de legile fizicii cuantice si particulele elmentare (cam vreo 13 acum).
Pe cind un text in acest sens ?
Razvratirea e mai degraba o reactie a mea la lumea actuala. Numeste-ma reactionar, accept. Totodata, “insurgiam” facea parte dintr-o deviza personala.
Big Bang-ul este o speculatie la fel de nesigura precum orice alta teorie. Faptul ca s-a folosit efectul Doppler in elaborarea acesteia, nu o face cu nimic mai credibila. Fizica cuantica este interesanta, recunosc. Insa nu cred ca ma voi incumeta la un articol pe aceasta tema. Nu e domeniul meu de specialitate. Desi, eventual ar merita o abordare metafizica asupra erorii de a considera astfel proportiile dintre materie si anti-materie. Poate chiar unul despre teoria corzilor. Cat despre cuarci, neutrini si alte particule elementare … imi depasesc clar nivelul de pregatire in stiintele pozitive. Pot aborda o pozitie filosofica asupra lor, dar mi se pare inutil.
Tocami asta, filosofia nu poate suplea acumularea de informatie.
Se paote filozofa pe un anumit nivel de informatie. Atit.
Faptul ca actuala teorie a Big Bang-ului este imperfecta, nu trebuie sa sperie pe nimeni. Este un inceput pentru un alt fel de cunoastere.
Avantajul teoriilor stiintifice este ca sep erfectioneaza pe parcurs si EVOLUEAZA.
Ai dreptate,
Nu am mai vorbit de mult cu un astronom pe aceasta tema.
Astronomical Institute of the Romanian Academy, Bucharest Observatory
Dintre particulele elementare se lucreaza acuma cu unele ciudate:
- gluonii – paricule de legatura
- bossonii (Higgs) – particule de masa. Acestea se cauta acuma. Daca vor fi puse in evidenta (cam la 40 de la presupunera existentei lor)de acceleraturul european recent pus in funcite, domnul Higgs este pasibil de Premiul Nobel pentu fizica.
Teoria coriloz este simpatica.
Chiar asa, eram curios daca au pus acceleratorul in functie. Este vorba despre cel de la CERN?
Da, urmeaza sa-l puna. Si au in plan anul asta sa caute bossonii. Asa zice “The Economist”.
@Phosphoros,
acest text al tau ma provoaca la niste postari despre simboluri, pentru ca simbolistica este una dintre marile mele pasiuni.
Cred ca Logosul este una dintre manifestarile divine si atunci cand am invatat ebraica si am vazut ca Numele lui Dumnezeu nu este rostit decat in formula Hashem=Numele, asta ma face sa inteleg ca Logosul poate fi unul dintre numele lui Dumnezeu.
Noi, ci care ne consideram creatori, si vorbesc aici ca poeta, folosim cuvantul uman, dar creatia poetica de exemplu contine, fulgurant desigur, ceva din viziunea poetului caruia i s-a revelat Divinul!
Deci, cuvantul poetic poate sa fie doar o fulguratie a Logosului, in sensul in care contine viziunea, revelatia, acestuia.
Maria Barbu
“Numele lui Dumnezeu nu este rostit decat in formula Hashem=Numele”
Parca-mi amintesc de urmatoarea credinta veche: Cine cunoaste adevaratul nume al unui zeu are puterea de a-i impune vointa lui.
In biblie stiam ca este numit cel mai adesea Elohim si de citeva ori se pomenesc Elohimi. Adica mai multi Elohim.
Doar doua amanunte (asa cum spuneai, este greu sa formulezi scurt pe astfel de teme):
1. Este “Hen to Pan” (are accent aspru).
2. Problema memoriei. Textele sacre se invatau pe de rost si se transmiteau oral. Abia mai tarziu, au inceput sa fie scrise.
Exista legende absolut fantastice despre scris:
– cuvinte sau formule scrise pe apa (nici un alt marerial nu le putea suporta / nu se cuvenea sa ramana scris)
– soptite la ureche
– in Zohar se zice ca Thora este mana lui Dumnezeu. Partea alba dintre litere este pielea, literele negre, parul.
Si ma gandesc la interdictia de a traduce Coranul!
Respect
P.S. Ai citit ceva de Pavel Florensky? Stalpul si temelia adevarului / Perspectiva inversa sunt excelente… Prieten cu Andrei Bely si alti simbolisti rusi.
Stiu de “Hen to Pan”, dar cunoscand regulile transpunerii dintr-un alfabet in celalalt, cred ca iti dai seama de ce am redactat tocmai asa cuvantul, in ciuda faptului ca nu respecta rigorile fonetice
Acum ma gandeam si eu la cele spuse in Zohar.
Din pacate nu am apucat sa citesc nimic de el.
Iar pentru a-ti raspunde la intrebarea despre versiunea scrierilor lui Iulian, eu o folosesc pe cea in engleza, respectiv facsimilele realizate de editura Kessinger. Sunt decente
Probabil ca aici ar fi trebuit sa postez linku’
Oricum ar fi, tot in respectivul blog am gasit si niste apropouri la alfabetologie. Si ma gandesc la studiile lui Athanasius Kircher (pe hieroglifele egiptene, in special)…pe marile editii poliglote ale Bibliei (niste fiasco-uri d.p.d.v filologic dar niste mine de aur d.p.d.v. simbolic).
Si revin putin la tema de mai sus. Wittgenstein zicea ca in limbajul nostru s-a depozitat o intreaga mitologie. Gandindu-ma la varstele lumii (idee prezenta in toate sistemele religiose), afirmatia de mai sus mi se pare foarte interesanta: varsta tacerii si varsta rostirii (un cuvant drag mie!). Cea de-a doua este inferioara primei dar nu calitativ ci existential (de dezvoltat.)
Jacques Le Rider zicea (sarmanul, cata dreptate avea): “Teribila vanitate a limbilor: ele nu ingaduie dialogul nici chiar atunci cand sunt perfect stapanite”.
Apropos de limbi si treceri intre o traditie si cealalta. Tocmai ma gandeam la Johannes Bureus si a sa Kabbala Gotica. Foarte interesant conceptul dezvoltat de el. Dar si cel continuat de Sigurd Agrell.
Iti multumesc de Johannes Bureus. Nu stiam de el!
Dar oricum e ok… Nici el nu cred ca ar fi stiut de mine
P.S. Sa il mentionez aici si pe Guido von List?
Ohohoho … pe batranul List l-am cetit de cam multisor. Aproape ca incepusem sa il uit
Tot pe subiectul acesta (si pe multe altele), am primit astazi urmatoarea recenzie:
http://ccat.sas.upenn.edu/bmcr/2008/2008-06-03.html
Te salut!
O voi citi cat de curand. Numai sa termin de invatat. Sesiunea ma omoara
Acum am realizat corespondenta dintre Kabbala Gothica a lui Johannes Bureus si albumul lui Therion
Imi cer scuze pentru incetineala neuronilor…
E extraordinar albumul. Trebuie avut in vedere mai ales faptul ca cel ce scrie de ani buni versurile pentru Therion este Thomas Karlsson. Doctor in istoria religiilor si esoterism occidental, Thomas este mai ales cunoscut pentru faptul ca este conducatorul ordinului esoteric Dragon Rouge, respectic Ordo Draconis et Atri Adamantis. Dupa umila mea parere, Dragon Rouge, dincolo de o fatada oarecum “comerciala”, aratata in public si pe site, este singurul ordin viabil de Vama Marga (de o vreme au refuzat etichetarea cu Left Hand Path, pentru a nu se crea vreo confuzie intre ei si “satanisti”), respectiv de pe calea Typhoniana, din intregul Occident. Am niste detalii foarte interesante despre ei, dar acelea pe privat