Cazul Dugulescu si topurile WordPress

Motto: “All publicity is good publicity” (P.T. Barnum)

Scriam, in urma cu cateva zile, despre impactul advertising-ului desantat, respectiv a unei bune campanii de marketing asupra consumatorului naiv. Vad ca acelasi lucru se intampla si in blegosfera. Totul se starneste in jurul unui titlu, in jurul unei pozitii in topul WordPress si a discutiilor generate. Ce se petrece, totusi? Daca ar fi sa judec din punct de vedere cantitativ, as zice ca am dat lovitura. Totusi, dupa cum bine ati remarcat majoritatea, aprecierea mea nu se bazeaza pe numere.

Scriind mai in gluma, mai in serios, o porcarioara de articol ironic la adresa inflamarii comunitatii virtuale, in cazul mortii unui fost pastor baptist, au navalit pe anti-blog intregi hoarde de cititori. E relativ amuzant sa observ cum o strategie (in cazul meu involuntara si nedorita) de marketing agresiv produce o cascada de efecte, din punct de vedere al ratingului. Imi explica machiavellian, la inceputurile anti-blogarelii mele, despre gestionarea ratingului si utilitatea scandalului mediatic ori a atacului la persoana. Se pare ca a avut perfecta dreptate. Oricate articole, bine gandite si coeziv exprimate, am redactat nu au reusit sa imi aduca nici macar o zecime din vizitatorii pe care aceasta mica aberatie incoerenta, aruncata in joaca pe anti-blog, a reusit sa ii adune. Mentionez ca, personal, nu am nevoie de traficul generat de acest articol, intrucat consider ca cei ce acceseaza anti-blogul in urma sa (i.e. comunitatea neoprotestanta) nu sunt tocmai publicul-tinta la care am visat (nu de alta, dar probabil scriu despre alte lucruri decat cele care le starnesc interesul). Ma lipsesc fericit de ei, in orice moment.

Nu credeam ca voi fi nevoit sa imi motivez vreodata alegerea de a scrie un articol sau altul, dar reactiile starnite de cel referitor la Petru Dugulescu (a se vedea Patratosu, Ambasadorul, La Rotundu etc.) ma imping sa o fac. Nu imi place sa fiu gresit inteles. Desi ironica, scrierea mea nu se dorea un atac asupra persoanei defunctului, a pierderii suferite de comunitatea baptista ori chiar asupra neo-protestantilor. Articolul era un atac direct impotriva inflationismului desantat pe care decesul unui om l-a generat in blegosfera. Din punctul meu de vedere e o totala lipsa de discretie si de buna-cuviinta sa iti exprimi regretele si sa bocesti in agora internautica. Mortii nu se plang in public …

Tinta sarcasmului era strict blegosfera (indiferent de confesiune) si membrii ei care recurg la tactici de marketing funerar. Un articol aruncat pe un blog nu reprezinta un omagiu. Pe parodia aceasta de comunitate “virtuala”, numita blegosfera, nici un lucru nu se ia in serios, nu se poate scrie in serios, fiind un surogat al comunicarii veritabile. Mi se pare jignitor pentru insusi Petru Dugulescu ca atitudinile reverentioase sau omagioase fata de trecerea lui in alt plan sa se realizeze in comedia aceasta internautica, unde totul poate fi luat in deradere. La fel de jignitor si penibil mi se pare mecanismul de auto-aparare a acestei comunitati; dupa ce ca tocmai membrii ei au fost aceia care au adus pe scena acest deces, victimizarea pare a fi la ordinea de zi … domnii mei, o regula a mijloacelor deschise de comunicare este ca orice ai pune pe tapet (si are succes) in mod cert va genera atitudini contrare si ironice. Iarasi, ma vad nevoit sa repet: mortii se plang in solitudine si liniste …

Deasemenea, hiperbolizarea irationala a unui deces mi se pare nelalocul ei. Indiferent de caracterul public al individului care a decedat, se impune o limita a cuvintelor pe aceasta tema. Personalitate marcanta sau nemarcanta (inca astept niste indicii clare ca sa vad prin ce a fost sus-numitul intr-atat de fenomenal … poezie? ma indoiesc; politica? de asemenea; spirit revolutionar? sa fim seriosi; religie? depinde ce se intelege prin religie … a fost un om, iar aceasta il face indeajuns de demn de respectul nostru) are dreptul la o trecere lina si fara spectatori virtuali; dupa cum ati observat unii nu sunt tocmai binevoitori, scotand tot felul de giumbuslucuri la iveala, precum colaborarea cu Securitatea (subliniez ca nu am nici o parere pe aceasta tema si e dincolo de aprecierea mea). Nici macar la moartea Patriarhului sau a lui Bhutto nu am vazut atata inversunare in a o mediatiza. Ciudat, nu?

Discleimăr: v-as ruga sa pastrati un ton adecvat in comentariile la acest post; nu doresc sa fiu nevoit sa fac precum la precedentul si sa fiu obligat sa cenzurez sau sa elimin injuriile; si, inainte de a comenta una sau alta ca atac la persoana (pe care il permit daca e intemeiat), v-as indemna sa cititi cateva din precedentele articole, pentru a avea o imagine mai completa;