In esenta, cred ca Munch a fost un pictor genial, desi un singur tablou al sau merita deplina admiratie. Fascinant in simplitatea sa, frapant in cromatica dezlantuita pe tuse invapaiate de portocaliu, Munch ne dezvaluie ceva uimitor … individul alienat, sfarsit, ce urla fara nici o ratiune, intors in partea opusa lumii cotidiene. Punctul forte al tabloului mi se par celelalte “personaje”, figurantii fara fata, alteritatea pe care individul munch-ian nu doar ca nu o tolereaza, ci o refuza cu inversunare. Si eu strig … in diverse maniere. Mediul acesta obscur, electronic si servil e dezgustator, daca il analizam bine … nu are, in fapt, nici un sens, dar ca majoritatea lucrurilor ce caracterizeaza lumea moderna, este promovat prin insasi lipsa sa fatisa de sens si relevanta. De ce il folosesc eu? Din dispret, in primul rand … intotdeauna am avut o retinere fata de ideea de “blog”. Ce e acesta decat o forma avangardista de exhibitionism intelectual? E cu ceva mai mult decat un mijloc de exprimare al celor care nu au nimic relevant de spus? Sincer, ma indoiesc … si totusi, paradoxal, aici vad sensul in a face uz de el. Invingerea focului cu foc … nimic mai absurd. De-a dreptul dadaist, nu?
Problema mea, esentiala, e ca niciodata nu gasesc fericirea in oameni, in persoane. Singurele lucruri care starnesc emotii traductibile in sistemul meu meu perceptiv sunt de alta natura. Asociatiile dintre persoane si anumite sentimente pe care le resimt nu se datoreaza indivizilor respectivi per se, ci tocmai conexiunilor ce ii dezvaluie ca fiind simple simboluri ale unei realitati mai profunde.
Totusi, un strigat nu ar trebui sa fie indreptat in cealalta parte … astfel ca eu strig spre voi, de la inaltimea fortaretei mele, baricadat inauntrul zidurilor perceptive, cu portile interactionale incuiate si intarite … pur si simplu doar urmez sfatul zeului, al lui Ra-Hoor-Khuit :
4. Choose ye an island!
5. Fortify it!
6. Dung it about with enginery of war!
7. I will give you a war-engine.
8. With it ye shall smite the peoples; and none shall stand before you.
Aiwass catre Fr. Perdurabo/ Aleister Crowley in “Liber AL vel Legis”
Pentru inceput, trebuie sa recunosc ca insusi numele blogului nu putea fi mai potrivit pentru scopul vizat (“ma voi revolta”). Apoi, trecand la primul post, ideea de a-ti asocia ideea cu bine-cunoscutul “Strigat” al lui Munch mi se pare o concretizare excelenta a ceea ce simti fata de blogurile fara bun gust – repulsie, dezgust. Se pare ca, de vreo un an incoace, toata lumea simte nevoia sa-si impartaseasca gandurile, sentimentele si mai ales activitatile zilnice – si asta cu cat mai multa lume. Cum ai spus si tu, nu poate fi considerat decat “o forma avangardista de exhibitionism intelectual” .. din pacate, fara valoare notabila (din cate am observat).. A se intelege ca ma refer la acei netoti care in fiecare zi isi scriu o pagina din jurnal si apoi o publica on-line, spre a o vedea si comenta cine doreste. Destul de fara sens treaba, nu-i asa?
Desi eu n-as fi facut acelasi lucru ca si tine (infiintarea unui blog anti-blog), e de admirat faptul ca, spre deosebire de marea masa, tu nu stai pasiv, ci iti exprimi nemultumirea in mod direct, sub aceeasi forma postmoderna. Putin cam paradoxal, intr-adevar, dar cum altfel ai putea fi auzit?
In final, nu pot decat sa te felicit pentru aceasta bine-venita initiativa; sper ca strigatul tau sa fie auzit si receptat de cine trebuie. Astept si alte posturi de calitate – pentru a da un exemplu pozitiv celor care tin mortis sa se exprime in felul asta.
Mult succes si ne mai auzim
Lady.m, eu gasesc ca de fapt paradoxul scestui strigat e ca receptorii ipotetic vizati, nu-l vor recepta vreodata (asta vis-a-vis de “sper ca strigatul tau sa fie auzit si receptat de cine trebuie.”)
Nici macar dialog al surzilor n-ar putea fi numit, ci doar fashionable lines.
Autorului, imi permit sa-i atrag atentia unui punct vital: cei care-si povestesc zilnic micul dejun nu fac nici pe departe “o forma avangardista de exhibitionism intelectual”. Ei nu au nimic de spus, dar au tastatura care i-a eliberat in acest mediu evaziv. Opusi lor se afla cei care chiar au ceva de spus si sunt capabili sa o si faca eficient, incat mesajele, desi discutabile, pot fi intelese de un virtual cititor. Nu sunt multi, e drept, dar ai sa gasesti asemenea exemplare. Si atunci greata dumitale s-ar putea, asta daca nu fiinteaza pe terenuri categorice, sa se manifeste cu discernamant.
Iar “aici vad sensul in a face uz de el. Invingerea focului cu foc …” m-a facut sa zambesc din motivul pe care i l-am relatat primului dumitale comentator. Caci nu vei fi auzit tocmai de cei care te fac sa dispretuiesti acest mod de comunicare.
Si bine ai venit in mijlocul lumii renegate, sunt curioasa de urmare.
Mi-a placut faptul ca ai inclus in primul entry un mic extras din dialogul lui Crowley cu trimisul lui Harpocrates
. Bine ai venit in blogosfera dacule 
Cred ca stiu ceva depre acest tablou. Cerul rosu era rosu in realitate. S-a produs atunci un fenomen intesant, o eruptie vulcanica, parca.
Dar nu am certitudinea corectitudinii informatiei.
Din nefericire nu mai stiu unde sa caut. S-ar putea un Science et Vie.
[...] manifesta decat frant, neinlantuit, fragmentat, haotic si sfasietor. Acest tratat e un Strigat. E Strigatul de care vorbeam la inceputuri, cand deschideam primul articol in acest balci internautic. Ramane de [...]
“Cristalele se nasc şi se dezvoltă, asemenea unui copil în pântecele matern, iar germenele vieţii se ascunde chiar şi în piatra cea mai tare. Moartea este începutul unei noi vieţi. Cristalizarea ei. Nu noi murim, ci moare pentru noi lumea care ne înconjoară.” E. Munch
E un text pe care îl găsisem în urmă cu ani de zile.